În Noua Zeelandă s-a deschis primul spital dedicat exclusiv pentru kiwi, o pasăre care nu poate zbura, specie endemică. Primul pacient a fost un pui poreclit ,,Splash”, care căzuse într-o piscină, scrie France24.
Cândva specie amenințată, populația acestei păsări cu cioc lung este acum în creștere, ceea ce a dus la deschiderea unui spital veterinar special dedicat în Kerikeri, la trei ore de mers cu mașina la nord de Auckland, potrivit RFI România.
“Unele pot fi lovite de mașini. Cu cât sunt mai multe păsări kiwi, cu atât este mai probabil ca unele dintre ele să aibă nevoie de ajutor”, a declarat coordonatorul Kiwi Coast, Ngaire Sullivan.
,,Am vrut să ne asigurăm că păsările kiwi aflate la ananghie primesc îngrijirea de care au nevoie”, a adăugat specialistul.
Acesta este primul spital de acest tip din Noua Zeelandă, a transmis pentru AFP Ministerul Conservării.
Centrul de reabilitare a fost construit de Kiwi Coast în regiunea Northland, în nordul țării din Pacific, care are o populație de aproape 10.000 de păsări kiwi brune.
Aproximativ 26.000 de păsări kiwi brune trăiesc în sălbăticie în Noua Zeelandă, cu o mie mai mult decât în 2008, când erau considerate specie vulnerabilă.
Specia nu mai este considerată acum amenințată, datorită asociațiilor de protecție a păsărilor care elimină prădătorii, precum herminele și dihorii.
De asemenea, proprietarilor de câini neozeelandezi li s-au propus cursuri de formare pentru a-și învăța animalele de companie să nu atace aceste păsări care nu pot să zboare.
Centrul a tratat primul pacient chiar înainte de deschiderea oficială: o tânără pasăre kiwi care a reușit să se strecoare printr-un gard și apoi a căzut în filtrul unei piscine.
,,A fost descoperită, aproape moartă, în dimineața următoare de către un muncitor de pe un șantier din apropiere”, a declarat Ngaire Sullivan.
Pasărea kiwi a fost îngrijită timp de câteva zile și a primit numele ,,Splash” din partea personalului înainte de a fi eliberată.
Anterior, păsările rănite sau bolnave trebuiau să fie transportate timp de cel puțin o oră pentru a fi tratate, iar unele nu supraviețuiau călătoriei.
Spitalul, administrat de voluntari, dispune de facilități veterinare și de zone de izolare, ,,pentru a nu răspândi boli”, a explicat managerul.
Revenirea populației de păsări kiwi se datorează unei bune gestionări a prădătorilor săi, ,,dar fără un efort susținut, pasărea kiwi brună ar putea fi din nou pe cale de dispariție”, a spus un membru al personalului Departamentului de conservare a naturii.



