Proiectul care vizează „Reabilitarea termică și eficientizarea energetică a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca” a fost selectat pentru finanțare.
Printre lucrările prevăzute a fi realizate la sediul unității sanitare aflate în subordinea forului administrativ județean, situat pe strada Iuliu Moldovan nr. 23, se numără:
– reabilitarea termică a anvelopei clădirii;
– refacerea hidroizolațiilor la nivelul soclurilor, al plăcilor teraselor și al copertinelor;
– instalarea unor sisteme de panouri fotovoltaice;
– schimbarea și modernizarea centralei termice existente;
– echilibrarea termo-hidraulică a corpurilor de încălzire, a coloanelor de agent termic și a rețelei de distribuție:
– echiparea cu dispozitive de autoreglare pentru reglarea distinctă a temperaturii și calității aerului interior;
– lucrări conexe pentru îmbunătățirea performanței energetice a clădirii.
Principalele beneficii ale investiției, ulterior implementării, vor consta înreducerea consumului anual de energie primară cu 58,56%, scăderea nivelului specific al gazelor cu efect de seră cu 73,35%, respectiv reducerea consumului anual de energie finală pentru încălzire cu 75,94%.
Proiectul are o valoare totală de 36.920.937,04 lei, cu TVA inclus, și a fost depus spre finanțare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.



