Prima enigmă se concentrează asupra originii Lunii, în condițiile în care cercetătorii admit în general teoria conform căreia Luna s-a format în urma coliziunii dintre viitoarea Terra și o altă planetă în formare numită Theia, acum 4,5 miliarde de ani, potrivit RFI România.
Coliziunea cu Theia, o protoplanetă de dimensiunea planetei Marte, ar fi proiectat în spațiu o cantitate suficientă de materie, care apoi s-a adunat și a dat naștere Lunii.
Totuși, un mister persista: nu existau dovezi privind existența Theia. Soluția la această problemă ar putea fi identificată nu în spațiu, ci chiar în profunzimile Pământului, conform unui studiu publicat recent în revista Nature de către o echipă de cercetători din instituții de prestigiu din SUA.
La o adâncime de 2.900 km sub suprafața Pământului, două structuri uriașe, denumite “blobs“, fiecare de mărimea unui continent, continuă să atragă curiozitatea cercetătorilor încă de la descoperirea lor cu ajutorul undelor seismice, în anii 1980. Situați adânc în interiorul mantalei terestre (stratul care separă nucleul planetei de scoarță), acești giganți, fiecare având dimensiunea unui continent, se află sub Africa și sub Oceanul Pacific.
Iar aceste structuri sunt mai calde și mai dense decât mediul din jurul lor. Conform simulărilor efectuate de cercetători, aceste mase pot fi considerate “vestigii îngropate” ale lui Theia, care ar fi pătruns în Pământ în timpul coliziunii.
Este vorba de ”cel mai violent eveniment din istoria Terrei”, spune Qian Yuan, expert în geodinamică la Institutul tehnologic din California, coordonator al studiului citat.
Ceea ce este “foarte, foarte ciudat” este că nu a rămas nicio urmă vizibilă, conform lui. Acest lucru l-a determinat să se întrebe: “Unde se află corpul care a produs impactul? Iar răspunsul său este: sub suprafața Pământului.”
Cercetarea a determinat experți din două domenii distincte, spațiul și geologia, să colaboreze.
Theia ar fi lovit Pământul în formare cu o viteză de peste 36.000 km/h, o viteză suficient de mare pentru ca o parte din corpul său să pătrundă “foarte adânc în mantaua inferioară a Pământului.”
Aceste structuri, care erau în principal topite, s-au răcit și, în timp ce se solidificau, au coborât până la limita dintre mantaua Pământului și nucleul său. Acest proces a fost facilitat de conținutul lor mai mare de oxid de fier decât cel al mediului terestru, ceea ce le-a conferit o masă mai mare, cred cercetătorii.
“Ele s-au adunat sub formă de două mase distincte, fiecare dintre ele fiind mai mare decât Luna, conform afirmațiilor savantului Yuan. Totodată, el recunoaște că aceste concluzii au fost obținute prin intermediul unor modele și simulări care inevitabil au imperfecțiuni.
Christian Schroeder, expert în științele Pământului și explorare planetară de la Universitatea din Stirling din Scoția a declarat pentru AFP că teoria avansată de cercetătorul Yuan “se potrivește cu mai multe indicii existente”. “Este o descoperire semnificativă”, spune Christian Schroeder, care nu a fost implicat în studiu.
Deși, în opinia sa, această teorie nu rezolvă problema originii Lunii, ea oferă “o explicație credibilă pentru anomaliile observate la frontiera dintre mantaua și nucleu”.
În ceea ce privește rămășițele lui Theia, este posibil ca acestea să fie “responsabile de procese importante în curs de desfășurare pe Pământ”.
Se crede că aceste mase transportă coloane de magmă din mantaua terestră până la suprafața scoarței terestre.
Potrivit cercetătorului Yuan, impactul provocat de Theia a avut un rol semnificativ asupra evoluției Pământului în ultimii 4,5 miliarde de ani iar acest aspect conferă planetei noastre o anume “unicitate” și o face să se deosebească de celelalte planete stâncoase.
