Conferința privind prevenirea consumului de droguri în rândul adolescenților din județul Cluj a adus în atenția tinerilor, în mod “necosmetizat” experiența dramatică a doi foști consumatori de substanțe interzise.
La eveniment au fost prezenți peste 250 de elevi din clasele a IX -a și a X -a de la licee din municipiul Cluj-Napoca, precum și profesori și reprezentanți ai asociațiilor elevilor și părinților.
Astfel, , în vederea sporirii gradului de conștientizare a tinerilor cu privire la pericolul pe care îl reprezintă drogurile, au fost prezentate adolescenților prezenți mărturiile a doi foști conumatori de substanțe interzise, Georgiana Drăgan – director Centrul de fete „House” al Teen Challenge România și Sebastian Petruț.
Aceștia au prezentat, cu maxim de sinceritate, experiențele cutremurătoare prin care au trecut, dar care s-au constituit, în final, în povești de viață cu final fericit, întrucât au avut discernământul de a cere ajutor, ajutor pe care l-au primit și care le-a repus viața pe un făgaș normal.
De altfel, mesajul tuturor celor care au luat cuvântul în cadrul conferinței a atins acest aspect, necesitatea ca, alături de o bună comunicare cu părinții, tinerii să ceară ajutor de specialitate ori de câte ori au nevoie, ajutor care e pregătit și se află la îndemâna lor.
În cadrul conferinței au luat cuvântul Secretarul General al Guvernului României, Mircea Abrudean; Inspector Școlar General, Marinela Marc; consilier județean și președinte al ATOP Cluj, Maria Forna; adjunct al șefului Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, domnul Ciprian Neag; Comisar Șef Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Cluj, Sebastian Marcu; precum Comisar Șef în cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, Gina Pop.
Cu această ocazie a fost lansată campania publică inițiată de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj și ATOP Cluj “Aleg. Eu dein controlul” care vizează creșterea gradului de informare și prevenire a consumului de droguri în județul Cluj. În continuarea evenimentului de lansare de la Cluj, aceasta va consta într-o serie de dezbateri și întâlniri cu elevii, profesorii și părinții din principalele centre urbane ale județului, dar și din comunitățile rurale ale Clujului. Totodată, la dispoziția elevilor participanți au fost puse, cu acest prilej, ghiduri pentru informarea asupra pericolelor consumului de substanțe interzise și consecințe în plan personal, profesional sau social.



