Cabinetele de medicină de familie, precum şi punctele de lucru ale acestora devin unităţi sanitare de utilitate publică.
Legea a fost semnată de către președintele Klaus Iohannis, astfel încât, actul normativ modifică şi completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Până acum, din cauza faptului că, spre deosebire de spitale, cabinetele de medicină de familie nu erau declarate prin lege ca fiind unități de utilitate publică, autoritățile locale nu puteau da în folosință gratuită către medicii de familie, prin contracte de comodat, spații aflate în proprietatea publică.
Așadar, cabinetele medicilor de familie vor putea obține, la cerere, statutul de unități sanitare de utilitate publică, iar autoritățile locale vor pune la dispoziție, gratuit spațiile respective.
Noile prevederi menţionează că „asistenţa medicală primară este asigurată prin cabinetul de medicină de familie, care poate fi unitate sanitară de utilitate publică”, cu precizarea că statutul de „unitate sanitară de utilitate publică” se va acorda cabinetelor de medicină de familie, la cerere.
În acest context, medicii de familie care au cabinet vor putea deschide cel mult două puncte secundare de lucru cu statut de utilitate publică numai dacă asigură un program fracţionat de minimum 10 ore pe săptămână.