Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca a găzduit unul dintre cele mai frumoase evenimente dedicate agriculturii și dezvoltării mediului rural. Transilvania Food Summit a reunit foști miniștri ai Agriculturii din România și din Republica Moldova, respectiv Adrian Oros și Viorel Gherciu, potrivit Via Cluj TV.

La eveniment au participat rectorul universității clujene, Cornel Cătoi, parlamentari precum Oana Murariu ori Viorel Băltărețu, diplomați din Italia și Mexic, prefectul din Hunedoara, Călin Marian, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, primari precum cel al comunei Florești, Bogdan Pivariu, aleși locali din județul Mureș, precum Mihai Fărcaș, dar și lideri ai GAL-urilor din Transilvania, precum Alina Baba ori Delia Fazakas.

În cadrul Transilvania Food Summit au avut loc evenimente ale unor organizații precum BioTerra, care promovează agricultura ecologică, Academia Internațională a Sfântului Mauritius sau Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei, ultima organizată pentru a celebra împlinirea unui an de când Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, a devenit Doctor Honoris Causa al universității clujene.

Dincolo de reuniuni au avut loc și concerte susținute de Tulnicăresele din Câmpeni, Ansamblul Tradiții sau tineri cântăreți precum Ariana Șandor. A existat și un târg tradițional, cu alimente preparate după rețetele bunicilor, vinuri și obiecte de artizanat.

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply