Un summit dedicat medicinei tradiţionale a fost organizat, pentru prima dată, de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Conform relatării AFP, scopul summit-ului constă în a sublinia necesitatea de a fi luate în calcul dovezile ştiinţifice înainte de începerea oricărui tratament alternativ natural.
Evenimentul, de talie mondială, este organizat de OMS în marja unei reuniuni a miniştrilor Sănătăţii din G20, care are loc în oraşul Gandhinagar din Indi.
În acest context, OMS a percizat că milioane de persoane din întreaga lume apelează la medicina tradiţională, iar discuţiile trebuie să aducă la aceeaşi masă politicieni şi universitari, cu scopul de a obţine un angajament politic şi o acţiune bazată pe dovezi.
Dintre cele 194 de ţări membre ale OMS, 170 au raportat începând din 2018 utilizarea medicinei tradiţionale sau complementare pe teritoriul lor. Cu toate acestea, doar 124 au implementat legi sau reglementări pentru încadrarea utilizării plantelor medicinale, iar jumătate dintre ele au o politică naţională în acest domeniu.
Reuniunea urmează să devină un eveniment anual.



