Alopedi 0364-917 a fost apelat în primul semestru al acestui an de peste 8.000 de părinți.
Numărul de apeluri s-a menținut crescut, lunar fiind înregistrate între 1.000 și 1.600 de solicitări. Cea mai aglomerată lună a fost ianuarie, când au existat 1.697 de apeluri, numărul acestora scăzând ușor în februarie și martie, când au fost înregistrate 1.415, respectiv 1.435 de solicitări.
Majoritatea apelurilor, aproximativ 70%, s-au finalizat cu recomandări de îngrijire la domiciliu a copilului bolnav și comunicarea semnelor de alarmă la apariția cărora este necesar consultul medical.
Principalele motive de solicitare a sfatului medical al profesioniștilor cu experiență în evaluarea telefonică a gravității stării copilului bolnav au fost:
– febra;
– infecțiile respiratorii;
– diareea;
– vărsăturile.
În primele șase luni ale anului 2023 majoritatea apelurilor au provenit din județul Cluj iar 45,43% din alte județe, 95 de părinți români aflați în acel moment pe teritoriul altor țări solicitând, de asemenea, sprijinul medicilor care deservesc serviciul de call center pentru urgențe pediatrice.
Reamintim, în acest context, faptul că specialiștii recomandă părinților să țină cont de măsurile de prevenire a infecțiilor digestive și a traumatismelor, incidente care sunt, de obicei, mai frecvente în perioada vacanței de vară.



