Rezultatele de la Evaluarea Națională 2023 au fost publicate de către Ministerul Educației, pe portalul evaluare.edu.ro

Astfel, capitala este pe primul loc la medii peste 5. Potrivit centralizării Ministerului Educației, 88,9% dintre elevii care au susținut examenul de Ervaluare Națională 2023 au obținut medii mai mari sau egale cu 5.

Tot în București au fost înegistrate și cele mai multe medii de 10. Un număr de 94 de elevi din Capitală, reprezentând 0,6% dintre elevii care au dat examenul în cele 6 sectoare din București, au reușit să obțină note maxime la ambele probe.

A doua poziție, la nivel de țară, dar prima în rândul provinciei, în ceea ce privește procentul elevilor care au obținut medii peste 5, o ocupă județul Cluj, cu 87,4% dintre candidați. În Cluj a fost și al doilea cel mai mare număr de medii de 10: 24 de elevi și 385 de elevi au obținut medii între 9,5 și 9,99.

Cel mai mic procent de elevi care au obținut medii peste 5, pe de altă parte, este în județul Călărași. Aici doar 63,2% dintre cei care au dat examenul au obținut medii de admitere. De asemenea, un procent de promovabilitate aproximativ a avut și județul Vaslui, unde doar 63,7% dintre candidați au luat medii peste 5.

Amintim că media de la Evaluarea Națională este 100% media de admitere la liceu, pentru prima dată după 20 de ani.

Notele elevilor la Evaluarea Națională 2023 sunt anonimizate, pentru al patrulea an la rând, astfel că fiecare absolvent de clasa a VIII-a trebuie să introducă în platforma evaluare.edu.ro codul primit de la școală, pentru a vedea notele pe care le-a obținut la examene.

Tabelul afișat pe site-ul Ministerului Educației conține „codul candidatului”, „școala de proveniență”, „nota”, nota de la „contestație” și „nota finală”. La final este „media la Evaluarea Națională”.

Comments

comments

Leave a Reply