România ar putea avea în curând un registru special al arborilor seculari. O inițiativă legislativă în acest sens a fost depusă de doi parlamentari, inspirați dintr-un proiect realizat de biologul Tibor Hartel de la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Registrul arborilor seculari i-ar proteja pe aceștia și ar permite tăierea lor doar în cazuri cu totul speciale.

Biologul clujean Tibor Hartel a realizat un prim registru al arborilor bătrâni. Cu ajutorul a peste 500 de voluntari, el a realizat o bază de date on-line în care sunt înregistrați, fotografiați și descriși aproape 5.500 de arbori. Inițiativa a pornit în anul 2015, când biologul clujean a observat că există mulți arbori seculari care încep să dispară din orașe. În baza de date sunt înregistrați arbori bătrâni din orașe și sate, însă, în viitor, ea ar putea include și arbori seculari din pădurile României. Acești arbori sunt foarte importanți pentru biodiversitate, spune Tibor Hartel.

Și aceasta pentru că un stejar bătrân poate crea un habitat pentru 2.000 de specii. Cel mai bătrân stejar din România are aproape 900 de ani și, practic, datează de pe vremea cruciadelor. În Cluj, cel mai bătrân stejar are 250 de ani și o circumferință de aproape 5,5 metri. El se află în Pădurea Hoia-Baciu. Acest stejar trăia, practic, pe vremea lui Napoleon Bonaparte. Stejarii erau valoroși în secolele trecute nu doar pentru lemnul lor, ci și pentru faptul că ghindele erau folosite pentru creșterea porcilor. Însă există și arbori exotici care au atins o vârstă venerabilă. Așa ar fi doi arbori sequoia, plantați acum mai mult de două secole de baronul Szilveszter Gal. Aceștia se află pe Dealul Domnului, la poalele Masivului Vlădeasa, între satele Rogojelu și Săcuieu. Arborii au fost aduși din America de Nord. Aceștia pot trăi până la 5.000 de ani, spun biologii.

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply