Colegiul de Servicii în Turism „Napoca”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Consiliul Județean Cluj, organizează cea de-a VIII-a ediție a Târgului de Primăvară al Firmelor de Exercitiu, în data de 30 martie 2023, de la ora 10:00, la Cluj Arena.

Competiția este inclusă în Calendarul Activităților Educative Naționale 2023, aprobat de către Ministerul Educației și va aduce la Cluj-Napoca 55 de firme de exercițiu, aproximativ 360 de elevi și 40 de cadre didactice, de la 24 de colegii economice și licee tehnologice din județele Cluj, Mureș, Sălaj, Alba, Bistrița-Năsăud, Sibiu, Bihor, Maramureș, Hunedoara, Arad, Timiș și din municipiul București.

În cadrul concursului național, cu caracter antreprenorial, elevii își vor exersa competențele privind înfiinţarea, organizarea şi funcționarea curentă a unor firme virtuale, din diverse domenii de activitate, vor amenaja standuri de prezentare a produselor și serviciilor, își vor exersa abilitățile de lucru în echipă și negociere cu elevi de la celelalte firme prezente la târg, vor prezenta specificul activității firmei, vor încheia tranzacții, asemenea firmelor reale.

Firmele de exercițiu care au acumulat cele mai mari punctaje vor fi premiate, de către un juriu format din cadre didactice universitare, de la facultăți de profil, care vor premia Capacitatea de comunicare și negociere, Cel mai bun stand, Firma cu cele mai multe tranzacții finalizate.

„Firma de Exercițiu este o metodă inovatoare și utilă, care îi ajută pe elevi, atât în aprofundarea unor cunoștințe acumulate la orele din cadrul disciplinelor economice studiate, de contabilitate primară, marketing, comunicare și negociere, prezentarea la un interviu în vederea angajării, etape care vizează înființarea unei firme, marketing, managementul resurselor umane, management financiar, monitorizarea şi controlul activităţii unei firme etc. În felul acesta, prin exersarea practică a cunoștințelor teoretice, elevii vor putea, la absolvirea liceului, să își deschidă o firmă sau vor avea competențe care să le permită o mai bună inserție pe piața muncii. Îi felicit pe profesorii care au dezvoltat acest concept dincolo de spațiul orelor de curs, contribuind la dezvoltarea spiritului antreprenorial al liceenilor”, a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply