În data de 25 martie 2023 în cadrul Liceului Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca a fost celebrată Ziua Școlii.
Astfel, s-au aniversat 135 de ani de la înființarea unității educaționale și 20 de ani de la deschiderea Centrului de Suport Familial și de Recuperare Timpurie a Copiilor cu Deficiențe de Auz și/sau Asociate.
La eveniment au luat parte elevi, cadre didactice active sau aflate la pensie, personal didactic auxiliar, membri din comunitatea surzilor, care au putut urmări, printre altele, o scenetă realizată de cursanții cu dizabilități auditive din clasele a X-a și a XI-a.
Un alt moment emoționant a fost prezentarea unui colaj cu activități și imagini din trecut, dar și din prezent. Invitații au avut ocazia să constate schimbările din ultimii ani de la nivelul școlii, respectiv: construirea noii cantine și a internatului, modificări în ceea ce privește sălile de clasă și cabinetele pentru terapii, sala de calculatoare, precum și modernizarea sălii de sport etc.
Instituția de învățământ școlarizează, anual, aproximativ 200 de elevi cu dizabilități auditive care provin din 17 județe ale țării.



