În prima lună de activitate a Sălii de Recuperare Medicală-Respiratorie de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”,rea din totalul celor 32 de persoane internate în secția de reabilitare respiratorie, 20 de pacienți au beneficiat de terapie în sala de tratament, restul fiind persoane cu severe patologii, nemobilizabile, care au beneficiat de program recuperator individualizat în salon.
Cele mai utilizate proceduri au fost exercițiul aerob cu banda de mers și terapia laser, acolo unde s-a impus. Ședințele se individualizează în funcție de necesitatea și toleranța pacienților și sunt realizate în regim de spitalizare continuă.
Sala de Recuperare Medicală-Respiratorie, deservită de către personalul Secției Clinice Pneumologie I și de kinetoterapeutul spitalului, are menirea de a asigura reabilitarea continuă a pacienților cu sindrom post-COVID-19, atât în cazul celor care au avut forme severe de boală și au necesitat tratament în serviciile de terapie intensivă, cât și a celor care au manifestat forme moderate și chiar ușoare de boală, precum și a persoanelor cu alt tip de probleme respiratorii.