Durata campaniilor ce vizează prevenția, respectiv depistarea precoce a cancerului de col uterin și a celui de sân, derulate de Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” la Cluj Arena se prelungește până în data de 13 aprilie 2023, urmare a numărului extrem de mare de solicitări.

Astfel, până în data de 13 aprilie 2023, inclusiv, pe esplanada stadionului Cluj Arena se desfășoară, de luni până vineri, între orele 08:30 și 20:00, cu ajutorul a două unități mobile aparținând Institutului Oncologic, activități de testare gratuită pentru cancerul de col uterin și pentru cel de sân.

Reamintim faptul că în ceea ce privește testarea pentru prevenirea și depistarea cancerului de col uterin, persoanele interesate pot apela, pentru programări și informații, numărul de telefon 0215.277.598, de luni până vineri, în intervalul orar 9:00 – 18:00.

În cazul acestui tip de testare grupul țintă îl reprezintă femeile cu vârsta cuprinsă între 24 și 64 de ani care au domiciliul în oricare dintre județele Cluj, Bihor, Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Bistrița-Năsăud.

De asemenea, mamografiile gratuite se realizează în baza unei programări prealabile la numărul de telefon 0758.621.395, de luni până vineri, între orele 08:30 – 16:00.

Și în această situație sunt vizate femeile care locuiesc în cele șase județe ale regiunii Nord-Vest: Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj și care au vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *