Potrivit Serviciului pentru Schimbări Climatice Copernicus, pe fondul temperaturilor medii înregistrate pe tot parcursul anului trecut, 2022 a fost declarat al cincilea al la rând în care s-au înregistrat temperaturi atât de ridicate. Recordul a fost calculat pe perioada de când s-a început colectarea datelor în materie de climă, în secolul al XIX-lea.
Temperaturile din Europa au crescut de două ori mai mult decât media înregistrată în ultimii 30 de ani, ceea ce a făcut ca Europa să devină continentul pe care s-a înregistrat cea mai mare rată de creștere dintre toate continentele globului.
Potrivit datelor furnizate de raportul anual emis de Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice, în Franța, Marea Britanie, Spania și Italia s-au înregistrat temperaturi medii record în anul 2022, iar pentru restul țărilor de pe întreg continentul european, 2022 a fost al doilea cel mai călduros an din istorie.
„Peste ani și ani, mulți ne vom aduce încă aminte de temperaturile ridicate pe care le-am avut în perioada Revelionului”, a declarat Samantha Burgess, directorul adjunct al Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice.
„Deci, constatăm că valurile de căldură nu predomină doar pe timpul verii, ci și pe parcursul întregului an”, a adăugat ea.
Europa este continentul pe care s-au înregistrat cele mai mari creșteri de temperatură în ultimii 30 de ani, cercetătorii punână această schimbare pe seama faptului că în zonele de uscat se înregistrează temperaturi mult mai ridicate decât în zonele maritime.
Totodată, Europa se află și aproape de Polul Nord, unde s-a înregistrat o creștere de patru ori mai mare a temperaturii medii la nivel mondial.
În același timp, și în multe regiuni din Orientul Mijlociu, în China, Asia Centrală și în nordul Africii s-a înregistrat, de asemenea, o creștere fără precedent a temperaturilor medii.



