România va primi de la Coreea de Sud o donaţie de echipamente, în valoare de circa 8 milioane de dolari, care vor ajunge în centrele regionale de sănătate publică din țară, potrivit ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. 

Mai exact, este vorba despre echipamente complexe pentru controlul și supravegherea bolilor transmisibile – echipamente pentru diagnostic, de secvențiere, echipamente pentru controlul apei, dar și al tutunului și a substanțelor din tutun.

Oficialul nostru a menționat faptul că gestul Coreei de Sud vine în “contrapartidă” cu o donaţie de vaccinuri împotriva noului coronavirus făcută de România acestei ţări în luna septembrie 2021.

“Avem în momentul de faţă toate elementele de natură logistică discutate încât această donaţie, care valorează circa opt milioane de dolari, să poată să ajungă în România începând cu jumătatea anului până în luna noiembrie. Presupune un transport din Republica Coreea de echipamente foarte complexe pentru controlul apei, controlul tutunului şi substanţelor conţinute de tutun, supravegherea şi controlul bolilor transmisibile care înseamnă echipamente de diagnostic, de secvenţiere. Toate aceste lucruri vor ajunge în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureş la centrele regionale de sănătate publică”, a specificat Rafila.

Coreea de Sud a mai donat României, la începutul anului trecut, 600.000 de teste pentru detectarea infecției cu SARS-CoV-2.

Comments

comments

Leave a Reply