Pacienții cu cancer din România au de acum la dispoziție un Centru de excelență în cardio-oncologie. Centrul, primul de acest fel din țară, a fost înființat la inițiativa prof. dr. Ruxandra Jurcuț, de către Centrul Medical Emerald.

Numeroase studii recente arată că tratamentele pentru cancer au efecte adverse pentru inimă și că există un risc crescut de deces de cauză cardiacă provocat de terapiile oncologice. Astfel, se vorbește din ce în ce mai mult la nivel global de o nouă specialitate, cardio-oncologia, ce își propune să monitorizeze efectele tratamentelor oncologice asupra inimii atât înainte de tratament, cât și în timpul lui și după vindecare.

Principalele probleme ce pot fi diagnosticate sunt insuficiența cardiacă, miocardita, tromboza venoasă, hipertensiunea arterială și aritmiile.

Programul de urmărire cardiovasculară a pacienților oncologici de la Emerald este creat conform normelor noului ghid al Societății Europene de Cardiologie din 2022, care iau în considerare diagnosticul oncologic, tipul de terapie pe care o urmează pacientul și factorii de risc cardiovascular preexistenți.

Specialiștii subliniază importanța evaluării riscului cardiovascular încă din momentul aflării diagnosticului oncologic. Alături de oncolog, cardiologul poate în acest fel să ajute la alegerea celui mai potrivit tratament și să instruiască pacientul referitor la simptomele pe care trebuie să le recunoască și să le raporteze medicului. Rolul echipei cardio-oncologice este să asigure cel mai sigur parcurs al pacientului pe parcursul terapiei.

Programul de cardio-oncologie va cuprinde și o serie de acțiuni de conștientizare pentru medici și pacienți, webinarii pe teme diverse – de la factori de risc, stil de viață, până la recomandări pentru fiecare arie oncologică ce poate avea afectări cardiologice.

Echipa medicală a centrului cuprinde o echipă mixtă de cardiologi, imagiști și oncologi, dar și medici de alte specialități conexe utile în monitorizarea corectă și centrată pe pacientul oncologic (neurologie, recuperare medicală, medicină internă, genetică, psihiatrie, endocrinologie).

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *