Universitățile clujene își așteaptă studenții înapoi în amfiteatre. Pentru mulți dintre acești studenți, va fi pentru prima dată când își vor vedea în realitate profesorii și colegii, pentru că, din cauza pandemiei, timp de doi ani, cursurile au fost mutate în on-line.

Începutul anului universitar marchează revenirea la formatul clasic al învățământului superior, în care profesorii și studenții se întâlnesc mai degrabă în amfiteatre decât în mediul on-line. Totuși, unele dintre procedurile dezvoltate în perioada pandemiei vor fi menținute. Între ele, se numără dezvoltarea bazelor de date on-line, accesibile deopotrivă studenților și cercetătorilor. În plus, în acest an, nu vor fi mărite taxele de studiu la Universitatea Babeș-Bolyai, spune Răzvan Mustață, decanul celei mai mari facultăți din România, cea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor.

Pentru mulți dintre studenți, revenirea la cursurile fizice înseamnă unele provocări, dintre care cea mai importantă este găsirea unei chirii la un preț decent.

Alți studenți, precum cei de la Medicină, au revenit în Cluj, pentru a se caza în camerele de cămin puse la dispoziție de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”.

Întoarcerea studenților în amfiteatre a avut drept consecință și creșterea prețurilor la chirii, pentru că proprietarii de apartamente au profitat de interesul celor câteva zeci de mii de tineri care își caută o locuință în Cluj.  

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *