Lucrările de execuție ce vizează reabilitarea, modernizarea și echiparea, cu bani europeni, a Școlii Gimnaziale Speciale Huedin au fost scoase la licitație de către Consiliul Județean (CJ) Cluj.

În baza acestei investiții, instituția școlară va beneficia de lucrări de termoizolare a pereților exteriori, de refacere a fațadelor și a învelitorilor, cu aducerea ansamblului la imaginea originală și amenajări de ordin funcțional la sistemul de compartimentare.

Totodată, vor fi executate reparații, reabilitări și înlocuiri la nivelul finisajelor și tâmplăriei, se vor moderniza instalațiile electrice, termice și sanitare și vor fi instalate centrale termice în fiecare corp de clădire. De asemenea, vor fi realizate rampe pentru persoane cu dizabilități, vor fi amenajate noi grupuri sanitare și o bibliotecă cu spații de lectură.

Valoarea estimată a lucrărilor este de 15.062.487 lei, iar durata de execuție este de 15 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *