Comisia Europeană a autorizat vaccinul Imvanex ca o măsură de protecţie medicală împotriva variolei maimuţei, potrivit recomandărilor Agenţiei Europeane pentru Medicamente (EMA), informează de Reuters.
Anunțul a fost făcut de către producătorul serului, compania daneză de biotehnologie Bavarian Nordic.
„Disponibilitatea unui vaccin autorizat poate să îmbunătăţească semnificativ pregătirea ţărilor pentru a combate bolile emergente, însă numai prin investiţii şi planuri structurate privind pregătirile pentru situaţiile de risc biologic”, a precizat CEO Bavarian Nordic, Paul Chaplin.
Serul produs de această companie este singurul aprobat pentru prevenirea infectării cu variola maimuţei în Statele Unite şi Canada.
Autorizarea acestuia este validă în toate ţările membre ale Uniunii Europene, precum şi în Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, au anunţat reprezentanţii companiei daneze.
Reamintim faptul că decizia Comisiei Europeană a privind autorizarea vaccinului Imvanex vine la doar o zi după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a emis cel mai înalt nivel al său de alertă – urgenţă de sănătate publică de importanţă internaţională – din cauza răspândirii rapide a variolei maimuţei.



