Liceul Tehnologic Special pentru Deficienţi de Auz Cluj-Napoca, a fost demarat proiectul „Elita feminină în știință“, desfășurat în perioada 11–25 februarie 2022, privind redarea pe pânză a unor figuri proeminente feminine care au obținut rezultate deosebite în știință.
Desenele vor fi expuse în cadrul expoziției care va încheia manifestarea în școala clujeană.
Proiectul este parte a unui eveniment dedicat femeilor care și-au adus contribuții deosebite la promovarea științei.
Acesta este organizat de doamna profesor Elisabeta Ana Naghi, membru al Comitetului Național Român de Astronomie și NAEC-IAU ROMÂNIA.
WOMEN IN ASTRONOMY – IAU Office of astronomy for education (Femei și fete în astronomie – Uniunea Astronomică Internațională pentru educație), a reprezentat sursa de inspirație în vederea descoperirii unor informații despre sistemul solar şi planetele sale.
Cu scopul de a privi spre bolta cerească și de a călători printre stele, elevii clasei a IX-a au cercetat cele patru planete telurice din sistemul solar, iar cei din a XI-a au continuat cu planetele gazoase: Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun.
De asemenea, o altă activitate constă în investigarea motivului pentru care planetele din sistemul solar au primit nume de zei.
Contribuția doamnelor și domnișoarelor în domeniul astronomiei constituie o altă provocare, iar în acest sens, cursanții au libertatea de a-și alege personalitățile care îi fascinează, fiind prezentate cele selectate de elevii din ciclul liceal.
În încheiere, se va discuta despre egalitatea de gen şi combaterea tuturor formelor de discriminare.
Menționăm faptul că Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat la 22 decembrie 2015 o hotărâre prin care a stabilit Ziua Internaţională a Fetelor şi Femeilor în Domeniul Științei şi al Tehnologiei. Această zi este marcată în întreaga lume în data de 11 februarie pentru a recunoaște rolul deosebit pe care îl au persoanele de gen feminin în ştiinţă.