Tot mai mulți români suferă de sindromul burnout, adică al arderii totală. Terapeutul clujean Cristina Varo spune că acest sindrom afectează mai ales persoanele performante, care își doresc să dea totul pentru a avea o carieră de succes. Numărul cazurilor de burnout a crescut în perioada pandemiei, pentru că, în contextul muncii de acasă, multe persoane nu au mai făcut diferența dintre timpul dedicat muncii și timpul de odihnă.
Sindromul burn-out este consecința epuizării nervoase. Persoanele afectate de acest sindrom își epuizează toate resursele de care dispun, pentru că își doresc să dea tot ce au mai bun pentru locul de muncă. Simptomele burnout-ului se aseamănă cu cele provocate de depresie, spune terapeutul Cristina Varo, la Via Cluj TV.
Pentru a evita acest sindrom, este important ca oamenii să își rezerve timp pentru lucrurile care le fac plăcere, mai spune terapeutul Cristina Varo.
Persoanele afectate de burnout au nevoie de ajutorul specialiștilor pentru a depăși această problemă. Ele nu se pot trata singure, așa cum un chirurg nu se poate opera pe sine însuși, ci are nevoie de un alt chirurg pentru operație.



