Conf. univ. dr. Simona Ștefan și prof. univ. dr. Daniel David, de la Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), au primit distincția ”Ernest R. and Josephine R. Hilgard Award for Best Theoretical Paper” acordată de Society for Clinical and Experimental Hypnosis (https://www.sceh.us/) pentru lucrarea “Mindfulness in Therapy: A Critical Analysis”, publicată în 2020 în International Journal of Clinical and Experimental Hypnosis.

  „Trăim într-o lume în care, ca urmare a accesului facil la educație și la cunoaștere,  oamenii, chiar dacă nu sunt cercetători, au pretenția că pot să contribuie la știință, iar asta, până la un punct, este bine. Dar dacă acest lucru nu se face riguros și sub controlul specialiștilor, apare și iluzia că oricine și oricum poate contribui știință, generându-se astfel pseudocunoaștere și fakenews, iar asta este foarte rău! Sănătatea este un domeniu aflat în mare risc sub acest aspect, prin prisma relevanței pe care o are pentru oameni, astfel că aici pseudoștiința este tot mai activă. De-a lungul timpului am publicat lucrări prin care am delimitat hipnoterapia științifică de hipnoterapia pseudoștiințifică/de spectacol, iar acum a venit rândul meditației de tip mindfulness, toate acestea în contextul abordării de tip “personalized evidence-based psychotherapy” (psihoterapia științifică/bazată pe dovezi personalizată). Ne bucurăm că lucrarea noastră a atras atenția specialiștilor și a celei mai mari societăți profesionale de profil din lume pe linia “evidence-based hypnosis”, primind distincția care poartă numele unora dintre titanii domeniului, profesorul Ernest Hilgard (Stanford University), fost președinte al American Psychological Association, și Josephine Hilgard (Stanford Medical School)”, afirmă cercetătorii UBB premiați de Society for Clinical and Experimental Hypnosis.

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply