România a primit azi cea de-a doua tranșă de vaccin anti-COVID, produs de Pfizer BioNTech. Este vorba de un total de 140.000 de doze.
La Cluj, vaccinurile au fost aduse de la Budapesta cu o aeronavă special amenajată. În total, la Cluj au ajuns azi 29.925 de doze de vaccin, care vor fi gestionate de angajații Spitalului Militar Cluj.
Potrivit prefectului de Cluj, Mircea Abrudean, angajații Spitalului Militar vor distribui vaccinurile în toată regiunea, adică în județele Cluj, Sălaj, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Satu Mare și Bihor. Aceste vaccinuri sunt destinate imunizării personalului medical, potrivit ClujInsider.ro.
Comandantul Spitalului Militar din Cluj, colonelul Doina Baltaru, afirmă că personalul unității medicale militare este pregătit pentru această misiune.
În județul Cluj, vor putea fi vaccinate aproximativ 12.500 de persoane care lucrează în unitățile medicale. În total, pentru cadrele medicale au fost amenajate 20 de centre de vaccinare. Vaccinarea este gratuită și voluntară, au precizat autoritățile.