TenarisSilcotub i-a premiat, astăzi, pe cei 30 de studenți selectați în cadrul celei de-a 15-a ediții Roberto Rocca Education Program (RREP), o inițiativă educațională derulată în România din 2006. Compania continuă, și în acest an, sa susțină studenții merituoși din universități de prestigiu, ca parte a angajamentului său pentru educația tehnică.
Anul acesta, procesul de selecție, dar și ceremonia de premiere au fost derulate online. Candidații au trecut printr-un proces de selecție foarte riguros, iar 13 studenți ai Universității Tehnice din Cluj- Napoca au reușit să se califice.
Alături de ei, printre câștigători sunt și studenți de la Universitatea Politehnică din București, Universitatea Petrol și Gaze Ploiești și Universitatea „Gheorghe Asachi” Iași. Bursa include atât o componentă financiară în valoare de 9.600 de lei cât și acces la programe de training și mentorat organizate de către companie. Premierea bursierilor a avut loc in cadrul unui eveniment cu tema ECO-Green, axată pe abordarea sustenabilă a mediului industrial.
„Educatia este o prioritate pentru societatea noastră în general și a fost întotdeauna în centrul programelor noastre de CSR. Responsabilitatea față de mediul înconjurător este un subiect primordial pentru compania noastră și dorim să construim împreună cu universitățile o viziune a industriei viitorului, ce își propune să fie una sustenabilă, cu impact minim asupra mediului înconjurător,” spune Mihaela Popescu, președinte TenarisSilcotub. „În fiecare an, întâlnirea cu studenții e un moment de emoție specială. Îi felicităm pe câștigătorii burselor din acest an și suntem încrezători că vor continua parcursul de excelență”, a adăugat ea.
Din 2006 și până în prezent 600 de studenți care studiază în domeniul ingineriei au beneficiat de bursele Roberto Rocca oferite de TenarisSilcotub.



