Vaccinul împotriva covid-19 al Pfizer şi Biontech este ”eficient 90%”, anunţă luni cele două laboratoare, în urma unei analize preliminare a testelor lor, aflate în faza a treia, ultima înaintea unei omologări, relatează AFP preluat de News.ro.
Această ”eficienţă de vaccinare” a fost măsurată prin compararea numărului de participanţi infectaţi cu noul coronavirus în grupul care a primit vaccinul şi în cel care a primit un placebo, ”la şapte zile de la a doua doză” şi la 28 de zile de la prima doză, anunţă într-un comunicat comun Pfizer şi Biontech.
Pfizer şi BioNTech descriu această zi drept ”o zi minunată pentru știință și umanitate”, relatează BBC News. Vaccinul lor a fost testat pe 43.500 de oameni în şase ţări şi nu au fost raportate probleme de siguranţă.
Cele două companii intenţionează să solicite aprobarea de urgență pentru utilizarea vaccinului lor până la sfârșitul lunii. Un vaccin – alături de tratamente mai bune – este văzut ca cel mai bun mod de a ieși din restricțiile care au fost impuse în lume. Aproximativ 12 vaccinuri se află în faza finală a testării, însă acesta este primul vaccin care dă rezultate.
Vaccinul foloseşte o abordare experimentală – injectarea unei părţi a codului genetic al virusului – cu scopul de a pune în mişcare sistemul imunitar. Vaccinarea constă în două doze, administrate la un interval de trei săptămâni.
Testele – în Statele Unite ale Americii, Germania, Brazilia, Argentina, Africa de Sud şi Turcia – arată că vaccinul asigură o protecţie de 90% la şapte zile de la administrarea celei de a doua doze.
Pfizer estimează că poate furniza 50 de milioane de doze până la sfârşitul acestui an şi aproximativ 1,3 miliarde de doze până la sfârşitul lui 2021. Însă compania se confruntă cu o provocare logistică, în contextul în care este necesar ca vaccinul să fie depozitat la o temperatură de sub minus 80 de grade Celsius.



