Printre județele care au luat această decizie se numără Iași, Galați, Dâmbovița, Vâlcea, Brașov, Prahova, Constanța. Fiecare județ și-a stabilit propriile reguli de aplicare. De exemplu, în Prahova este obligatorie doar într-un anumit interval orar, în timp ce la Brașov autoritățile o impun pe străzile pietonale, care vor fi marcate corespunzător.
În Prahova, masca trebuie purtată și în exteriorul obiectivelor turistice, între orele 07.00 – 11.00 şi 15.00-23.00. ”Exceptaţi de la această regulă sunt copiii cu vârsta mai mică de 5 ani”, precizează Prefectura Prahova.
În stațiunile de pe litoral, masca e necesară în intervalul 18-24.
Totodată, cluburile sau terasele trebuie să respecte orarul stabilit de CNSU sau de comitetele județene pentru situații de urgență.
Sunt măsuri luate de Guvern în încercarea de a ține sub control numărul cazurilor de COVID-19.
”Măsura are efect în zonele unde există foarte mare aglomerație și nu se poate respecta acea distanțare fizică. În general, dacă contactul cu o persoană infectată este mai lung și șansa de transmitere este mai mare. Dacă limitezi orarul, șansa de infectare scade. Același lucru este valabil și pentru utilizarea măștii în spații deschise foarte aglomerate, unde tot așa, datorită aglomerației, nu poți să păstrezi această distanță de siguranță de 1.5m”, a spus medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății.