215 persoane infectate cu coronavirus au fost tratate în spitalele clujene, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. În prezent, sunt internate 128 de persoane, potrivit prefectului Mircea Abrudea.
”Situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel: 370 persoane în carantină, 749 persoane aflate în autoizolare la domiciliu, 128 persoane depistate pozitiv cu Covid-19 din județul Cluj sunt internate în spitalele dedicate din municipiul Cluj-Napoca.
În cursul zilei de ieri, 15 aprilie, forţele de ordine au acţionat integrat pe raza județului Cluj, în echipaje mixte, pentru impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgenţă.
Astfel, în ultimele 24 de ore, peste 700 de poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.
Autorităţile au verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 1403 de persoane, iar 43 de societăți comerciale au fost controlate din perspectiva respectării interdicţiilor instituite.
De asemenea, au fost desfăşurate activităţi pentru punerea în aplicare a restricțiilor privind circulaţia persoanelor conform Ordonanţelor militare în vigoare.
Pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației conform ordonanțelor militare, forțele de ordine au aplicat peste 244 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 333.645 de lei.
În domeniul situațiilor de urgență 162 de salvatori din cadrul ISU și SAJ au fost implicați în acțiunile de împiedicare a răspândirii noului tip de coronavirus, dar și în activități specifice Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției. Au fost întreprinse măsuri pentru transportul a 20 de cetățeni reîntorși în țară, spre locațiile de domiciliu pentru urmarea perioadei de carantină sau autoizolare sau la încheierea acesteia spre județe de reședință”, afirmă reprezentanții Prefecturii Cluj, prin intermediul unui comunicat de presă.



