Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, a semnat contractul de finanțare a Spitalului Regional de Urgență Cluj. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Acesta este primul Spital Regional din zona Ardealului. El va fi construit în comuna Florești, iar valoarea acestuia va fi de peste 500 de milioane de euro. Durată de implementare este de 107 luni, se va constitui într-un complex de construcții cu șapte etaje (inclusiv subsolul, parterul și 5 etaje superioare) și va avea 849 de paturi. Obiectivul va beneficia de un heliport și de o parcare subterană independentă (cu două etaje), care adaugă un subsol suplimentar la întreaga construcție. Suprafața totală construită a spitalului va fi de aproximativ 151,891 m2, iar amprenta clădirii este de 27.340 m2.

”Acest proiect este asumat de întregul Guvern. Vom duce la bun sfârșit construirea acestui spital, de care Clujul și întreaga Transilvanie au nevoie”, a declarat ministrul Agriculturii, clujeanul Adrian Oros.

”Atât Instituția Prefectului- Județul Cluj, cât și autoritățile locale clujene, au susținut constant acest proiect și au urmărit îndeaproape evoluția acestuia, asigurând întregul suport pentru obținerea avizelor necesare.

Realitatea acestor zile confirmă necesitatea continuării investițiilor în modernizarea sistemului medical și în calitatea serviciilor medicale oferite populației, iar Instituția Prefectului va sprijini și încuraja astfel de proiecte”, spune prefectul Mircea Abrudean.

Terenul a fost preluat de către Consiliul Județean Cluj prin Hotărâre de Guvern în anul 2012, după care forul administrativ județean și-a îndeplinit toate obligațiile asumate pentru viabilizarea acestuia. Astfel, Consiliul Județean a mutat de pe amplasament un depozit de muniție și a demolat clădirile existente pe teren. De asemenea, Consiliul Județean Cluj a întocmit toate documentațiile juridice și de urbanism necesare, astfel încât terenul a devenit liber de orice sarcină. Totodată, administrația județeană a asumat și suportat inclusiv cheltuielile necesare realizării infrastructurii primare, respectiv realizarea de branșamente și racorduri la rețelele de utilități. În plus, Consiliul Județean s-a asigurat de cuprinderea, în cadrul Proiectului Centurii Metropolitane clujene a minim două căi rutiere de acces spre amplasament, una din DN1 și alta pe latura de est.

În luna noiembrie 2017, Consiliul Județean Cluj a predat acest teren către Ministerul Sănătății cu situația pe deplin clară, pentru a se putea solicita și obține de către România, prin intermediul Guvernului, finanțarea europeană necesară.

Consiliul Județean Cluj asigură toate autoritățile implicate în edificarea acestui obiectiv de interes strategic de întregul suport tehnic necesar astfel încât Spitalul Regional de Urgență Cluj să devină realitate în cel mai scurt timp posibil, în beneficiul milioanelor de pacienți din zona Transilvaniei.

”Ultimele săptămâni au dovedit, fără nici o îndoială, de ce avem nevoie de o astfel de investiție. Vom susține fără rezerve concretizarea proiectului”, a declarat, pentru UPNews.ro, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Istvan Vakar.

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *