Cum devine transportul din Cluj sută la sută electric

Transportul public din Cluj-Napoca va deveni sută la sută electric până în 2030, promit reprezentanții autorităților locale. Aceste lucru înseamnă că, pe străzile orașului, vor circula doar autobuze electrice, troleibuze și tramvaie. De asemenea, vor fi acordate facilități celor care mizează pe autoturismele electrice. Inclusiv taximetriștii vor fi stimulați să își cumpere mașini electrice, prin alocarea locurilor cele mai bune, din centrul orașului, taximetrelor electrice.

Clujul a fost primul oraș din România care a introdus autobuze electrice în flota de transport public. Primele 11 autobuze electrice au fost cumpărate cu ajutorul fondurilor elvețiene. Apoi, încă 30 de autobuze electrice au fost cumpărate cu ajutorul banilor europeni. Primăria va investi în continuare în modernizarea flotei de autobuze, promite primarul Emil Boc.

De asemenea, banii europeni au fost folosiți pentru a cumpăra 50 de troleibuze noi. Viceprimarul Dan Tarcea spune că aceste troleibuze se numără printre cele mai bune din lume.

Primăria Cluj-Napoca va cumpăra și tramvaie noi. Este vorba de 24 de tramvaie, fabricate în Arad. Primele șase tramvaie vor ajunge la Cluj în acest an. Însă pe lângă flota de transport public, Primăria a investit și în modernizarea flotei Poliției Locale, care a primit, la rândul ei, mașini electrice. Autoritățile locale au gândit și un sistem menit să îi stimuleze pe taximetriști să își cumpere automobile nepoluante. Taximetrele electrice vor primi cele mai bune locuri, cele din centrul orașului, spune directorul Direcției de Dezvoltare Locală, Ovidiu Cîmpean.

În acest moment, jumătate din flota de transport public din Cluj este electrică. Două treimi din mijloacele de transport sunt noi. Pentru că, la Cluj, Compania de Transport Public deservește și zona metropolitană, acolo unde încă nu a fost realizată infrastructura pentru transportul electric, Primăria Clujului a cumpărat și 75 de autobuze Diesel noi, care, în viitor, vor deservi rutele metropolitane. Exemplul autorităților din Cluj-Napoca i-a inspirat și pe alți primari. În Turda, Primăria a cumpărat autobuze exclusiv electrice, iar în Câmpia Turzii, primăria a cumpărat autobuze hibrid.

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

two × one =