Profesorul Robin Shattock, șeful secției infecții ale mucoasei și imunități de la Imperial College Londra, a declarat că este acum la stadiul de a începe testarea vaccinului pe animale chiar de săptămâna viitoare, cu testări pe oameni în vară, dacă este asigurată o finanțăre suficientă.
“Abordările convenționale durează de obicei cel puțin doi-trei ani înainte de a ajunge la stadiul clinic. Noi am trecut de la această secvență la generarea unui candidat în laborator în 14 zile.” a declarat profesorul Shuttock la Sky News.
Profesorul Shattock face parte dintr-un efort global de a dezvolta un vaccin care ar putea salva sute sau chiar mii de vieți dacă acest focar de coronavirus se transformă într-o pandemie deplină.
“Nu va fi prea târziu dacă aceasta devine o pandemie și dacă se răspânește prin lume. Încă nu știm prea multe despre epidemia în sine, așa că ar putea scădea în lunile de vară dacă seamănă cu gripa” a adăugat profesorul Shuttock.
“Este posibil să vedem un al doilea val la nivel global, iar dacă apare un vaccin acesta ar fi într-adevăr important și ar fi în măsură să contracareze epidemia”, a mai spus el.
Oamenii de știință din China, Statele Unite, Australia și Europa sunt angajați într-o cursă pentru a dezvolta un vaccin și colaborează între ei în efortul de a accelera procesul.
Citiți mai mult AICI

Cercetători din Marea Britanie spun că au făcut o descoperire semnificativă în reducerea timpului normal de dezvoltare a unui vaccin împotriva coronavirus de la “doi la trei ani la doar 14 zile”. Dar un astfel de vaccin va fi disponibil doar pentru o epidemie viitoare, potrivit 

