Agricultura viitorului va fi una puternic tehnologizată, în care se vor regăsi soiuri noi de plante și rase noi de animale. Nu poate fi exclusă nici o prezență pe scară mai largă a organismelor modificate genetic. Însă este cert că, în viitor, fermierii vor fi asistați de software, de drone și de senzori atunci când vor trebui să ia decizii legate de cultura plantelor, estimează decanul Facultății de Agricultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj, Roxana Vidican.

Agricultura modernă trebuie să țină pasul cu noile descoperiri tehnologice, precum și cu modificările climatice. De aceea, preocuparea profesorilor de la Facultatea de Agricultură este să adapteze soiurile de plante de cultură la  schimbările de mediu și la condițiile pedo-climatice concrete, spune decanul Facultății de Agricultură, Roxana Vidican.

Activitatea efectivă a fermierilor se va baza tot mai mult pe tehnologiile digitale, mai spune profesorul Roxana Vidican.

Deja, multe dintre cercetările în domeniul agriculturii realizate la Cluj sunt transpuse în practică. Pe Câmpia Transilvaniei, fermierii au început să folosească noi hibrizi și soiuri de porumb și de triticale, care sunt mai bine adaptate la condițiile de secetă din ultimii ani. De asemenea, ca urmare a creșterii temperaturilor medii anuale, pe Valea Mureșului sunt tot mai des întâlnite plantații de struguri negri, într-o regiune care are podgorii tradiționale de struguri din soiuri albe.

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply