Primii “roboți vii”, capabili să se autorepare, au fost creați cu ajutorul unor celule stem de broască de cercetătorii americani, iar noile mașinării biologice pot fi folosite în domenii diverse, de la eliminarea deșeurilor radioactive la colectarea plasticului din oceane și în medicină, relatează CNN.

Numiți xenoboți, după numele unei specii de broască africană, numită Xenopus, folosită pentru a-i crea, roboții au dimensiuni sub un milimetru, dar sunt suficient de mici pentru a călători în corpul uman. Se pot deplasa, pot înota, pot supraviețui mai multe săptămâni fără hrană și se asociază în grupuri pentru a lucra, potrivit RFI România.

Sunt “forme de viață complet noi”, spun specialiștii de la Universitatea din Vermont, care au realizat xenoboții în colaborare cu Universitatea Tufts.

Celulele stem sunt nespecializate și au capacitatea de a se dezvolta în diferite tipuri de celule. Cele care au stat la baza xenoboților au fost colectate de la embrioni de broască, cultivate în laborator, tăiate și modelate în anumite tipare concepute de un supercomputer – forme care “nu au mai fost văzute niciodată în natură”, se arată în comunicatul emis de Universitatea din Vermont.

Ulterior, celulele au început să se dezvolte independent – celule epiteliale s-au unit pentru a forma structura, iar celule musculare cardiace vii le-au permis să se deplaseze singuri. Xenoboții au și capacitatea de a se autovindeca.

Cercetătorii de la Universitatea din Vermont spun că aceștia nu sunt nici roboți tradiționali, nici o specie cunoscută de animale, “sunt o nouă clasă de organisme vii, programabile”.

Concret, xenoboții arată ca niște pete mișcătoare de culoare roz. Nuanța a fost aleasă în mod deliberat, pentru că pot fi folosiți ca mașinării biologice. Unii au găuri în mijloc și pot fi folosiți ca mijloc de transport pentru medicamente.

Roboții tradiționali se degradează în timp și afectează mediul – potrivit studiului, parțial finanțat de o agenție federală care monitorizează dezvoltarea de tehnologie pentru uz militar și publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences -, pe când xenoboții sunt prietenoși cu mediul și mai siguri pentru corpul uman.

Aceștia pot fi folosiți pentru a curăța deșeuri radioactive, a colecta plastic din oceane, a transporta medicamente în corpul uman sau a curăța arterele de plăci ateromatoase.

De asemenea, pot fi folosiți pentru a ajuta cercetătorii să obțină mai multe informații din biologia celulară, pentru studii referitoare la sănătatea umană – defecte congenitale, traumatisme, maladii degenerative etc. – și longevitatea.

Organismele vin cu propria sursă de hrană, depozite de proteine sau lipide, trăiesc puțin mai mult de o săptămână și nu se pot reproduce, nici evolua, mai spun cercetătorii. Ei doresc astfel să înlăture eventualele îngrijorări în acest sens.

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *