Eclipsă de Lună în această seară, vizibilă și din România

Luna ianuarie din 2020 este marcată de producerea primei eclipse vizibile de pe teritoriul României. La 10 ianuarie poate fi urmărită o eclipsă de Lună prin penumbră, vizibilă din Europa, din Asia, din Australia şi din Africa. De pe teritoriul României poate fi observată pe tot parcursul desfăşurării, începând de la ora 19.08 (intrarea în penumbră) până la ora 23.12 (cu ieşirea completă din penumbră), informează Observatorul Astronomic www.astro-urseanu.ro.

Următoarea eclipsă de Lună, vizibilă şi din ţara noastră, se va produce la 5 iulie 2020 şi este tot prin penumbră, potrivit RFI România.

De când s-a format Luna, în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani, ea se îndepărtează de planeta noastră (cu aproximativ patru centimetri pe an), explică astronomii citați de Agerpres. În perioada de rotaţie a satelitului în jurul Pământului, care durează aproximativ 29 de zile şi jumătate, se disting patru faze: Lună Nouă, Primul Pătrar, Lună Plină, Ultimul Pătrar. Potrivit NASA, avem două-patru eclipse de Soare în fiecare an, în timp ce eclipsele de Lună sunt mai puţin frecvente.

O eclipsă de Lună se produce întotdeauna în momentul fazei de Lună Plină, deci când Soarele este în opoziţie cu Luna. Fazele – Luna Nouă sau Luna Plină – se produc la fiecare două săptămâni, dar eclipse se produc, de regulă, de patru ori pe an. Pentru ca un astfel de fenomen să aibă loc, este necesar ca cele trei corpuri cereşti, Soarele, Pământul şi Luna, să se afle aproximativ pe aceeaşi direcţie.

Pământul are întotdeauna o umbră în spaţiu creată de lumina Soarelui, care are o parte centrală mai întunecată şi o parte externă mai puţin întunecată, numită penumbră. În timpul unei eclipse de Lună, aceasta intră, treptat, în umbra Pământului. La un moment dat, Luna poate dispărea aproape de tot, fiind vizibilă doar ca un disc de culoare roşie închisă, numită “Lună sângerie”. Aceasta este o eclipsă totală de Lună, potrivit www.space.com.

Dacă Luna nu intră în întregime în umbra Pământului, ci trece pe deasupra sau pe sub centrul umbrei, este posibil ca discul Lunii să nu fie acoperit în totalitate, ci doar ”muşcat” foarte tare. Aceasta se numeşte eclipsă parţială de Lună.

Dacă Luna trece doar prin partea externă a umbrei, prin penumbră, avem o eclipsă de Lună prin penumbră. Penumbra nu cauzează modificări importante asupra astrului, adică nu se întunecă.

Citiți mai mult AICI

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

11 − six =