Care este mesajul de Crăciun al MS Margareta a României

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, a transmis românilor mesajul Său de Crăciun.

Iată mesajul Majestății Sale:

”Anul 2019 a privit spre trecut și viitor. Am încheiat sărbătoarea Centenarul Marii Uniri și a Primului Război Mondial, iar românii s-au simțit inspirați de curajul și devotamentul Regelui Ferdinand și al Reginei Maria. În acest an am exercitat pentru prima oară în istoria noastră președinția Consiliului UE, unanim apreciată de țările Uniunii.

Acum la cumpăna dintre ani vă rog să nu uitați că Marea Unire și războiul au fost obținute cu grea suferință, cu sacrificiu personal și cu sacrificiu național. De asemenea, să nu uităm că performanța noastră europeană se datorează în special sutelor de profesioniști care lucrează în instituțiile statului care muncesc devotat și discret fără să fie în luminile rampei.

Familia mea și cu mine am susținut cauza României printr-un număr de vizite în continent și în vecinătatea europeană, urmând calea deschisă de Regele Mihai în anul 1997 când a efectuat primul turneu NATO.

În aceste zile, fiecare dintre noi se găsește alături de familie și prieteni. Vă îndemn să îndreptați inima și gândul spre extraordinarul exemplu de iubire și bunătate ale Domnului nostru Iisus Hristos. Să fim alături în gând și faptă cu cei fără de nimeni pe lume, cu cei aflați în suferință și cu cei care i-au pierdut pe cei dragi. Ne gândim la Regele Mihai care nu mai e printre noi, dar se află în inimile și cugetele noastre așa cum România a fost mereu în sufletul lui.

Doresc tuturor românilor din țară, din Republica Moldova și celor departe de patrie și familie, La Mulți Ani cu sănătate, speranță și pace sufletească. Așa să ne ajute Dumnezeu!”

 

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 × four =