Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca implementează în perioada 2019 – 2020 un proiect european de cercetare şi inovare bazat pe agricultură inteligentă (senzoristică), proiect care  evaluează în timp real o serie de parametri din aer/sol (temperatură, pH, umiditate, conectivitate electrică, componenta în minerale şi microelemente ale solului) în paralel cu starea de sănătate a culturilor, în scopul promovării noilor tehnologii digitale către fermieri.

Proiectul ”Solarvibes – Revolutionizing IoT Scalability in Agriculture”, este un grant cascadat ”Internet of Food & Farm 2020 (IoF2020)”  de cercetare şi inovare, aplicat şi aflat în implementare pe domeniul “Terenuri arabile”, în perioada 01.01.2019 – 30.04.2020, într-un consorţiu format din: Compania Solarvibes din Berlin (coordonator de consorţiu, partener 1), Institute Fraunhofer for Reliability and Microintegration IZM din Munchen (partener 2), USAMV Cluj-Napoca (partener 3) și Hungarian Research Institute of Organic Agriculture din Budapesta (partener 4).

Bugetul total este de 600.000 de euro, iar USAMV Cluj-Napoca beneficiază de 75.000 de euro.

”Internet of Food & Farm 2020 (IoF2020)” este un proiect de tipul Horizon 2020, secțiunea Cercetare și Inovare, axa IOT-01-2016, aplicat şi coordonat de Wageningen University & Research, într-un consorţiu cu peste 70 de parteneri din 14 ţări europene, în perioada 2017-2021. Acest proiect internaţional îşi propune să accelereze utilizarea tehnologiilor de tipul Internet of Things (IoT) în industria alimentară și fermele europene.

În cadrul IoF2020, USAMV Cluj-Napoca este implicată în testarea unui sistem inovativ bazat pe inteligență artificială dezvoltat de Startup-ul Solarvibes. Este vorba despre un echipament de tip agrisenzor/multisenzor pe care este amplasat un grup de senzori alimentat cu energie solară, care colectează date pentru modulul de inteligență artificială. Echipamentul poate și elabora recomandări agrotehnice specifice condițiilor geo-climatice locale și plantelor,  cu scopul de a atinge niveluri optime de randament, prin atenuarea riscurilor legate de deciziile fermierului cu privire la momentul însămânțării, activității de administrare de nutrienți sau recoltare.

USAMV Cluj-Napoca alocă aproximativ 100 de dispozitive fermierilor români prin intermediul rețelei sale de ferme partenere, în mod gratuit în primul an de implementare. Un număr de ferme pilot vor fi alese în perioada următoare pentru a implementa în mod gratuit tehnologia pe o perioadă de un an, după care aceasta va fi accesibilă la prețuri subvenționate tuturor fermierilor.

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *