Inteligența artificială transformă profund economia românească. Există tot mai multe companii care dezvoltă aplicații care încorporează algoritmii de inteligență artificială, iar utilizarea acestor tehnologii permite reducerea costurilor și sporirea productivității. Însă dezvoltarea inteligenței artificiale ridică și provocări etice. Tocmai de aceea, Comisia Europeană a adoptat o strategie în acest domeniu. Această strategie prevede sporirea considerabilă a investițiilor publice și private, dar și dezvoltarea unei armături etice a inteligenței artificiale.
Companiile românești din domeniul IT mizează tot mai mult pe inteligența artificială, încorporată în diferite aplicații. Unele dintre ele ajung să fie distribuite la nivel internațional. Un exemplu în acest sens este o aplicație creată în Timișoara, care îi ajută pe medici să interpreteze radiografiile, după cum spune unul dintre membrii echipei de dezvoltatori, Bogdan Bercean.
Pe viitor, dispozitivele coordonate cu ajutorul inteligenței artificiale vor prelua tot mai mult sarcinile repetitive ale oamenilor, spune expertul Radu Orghidan.
Există și provocări de natură etică ridicate de dezvoltarea inteligenței artificiale. De aceea, Comisia Europeană a adoptat, din 2018, o strategie în acest domeniu. Pe de o parte, Comisia își propune să stimuleze realizarea unor investiții publice și private de cel puțin 20 de miliarde de euro pe an în acest domeniu. Aceste investiții ar permite impulsionarea creșterii economice înregistrate în domeniul IT, dar și în alte sectoare ale economiei. Pe de altă parte, Comisia Europeană vrea să dezvolte o structură etică a inteligenței artificiale, care să permită respectarea autonomiei persoanei umane.