Una dintre cele mai frumoase destinații turistice din România este Valea Arieșului. Este vorba de o cale care trece prin inima Munților Apuseni și care unește locuri precum Groapa Ruginoasă de lângă Arieșeni cu capitala Țării Moților, Câmpeniul, iar mai apoi coboară spre Turda. Valea Arieșului este cunoscută pentru peisajele sale superbe, de la Sălciua sau Ocoliș, pentru monumente istorice precum muzeul din Lupșa sau biserica lui Horea din Buru, dar și pentru ospitalitatea localnicilor.
Valea Arieșului este, în această perioadă, un adevărat paradis al fotografilor pasionați de culorile toamnei. Pădurile de fag, stejar, ulm sau carpen coboară dinspre Munții Trascăului spre apele râului care spală nisipul despre care legenda spune că ar fi plin cu particule de aur. De partea cealaltă a văii, pădurile se amestecă cu stâncile sure. Turiștii sunt atrași nu doar de frumusețea peisajelor, ci și de cea a monumentelor. Unul dintre cele mai interesante este biserica lui Horea de la Buru. Ea a fost ridicată inițial în Sălciua, apoi, la jumătatea secolului al XIX-lea, a fost demontată și adusă cu plutele la Buru, unde a fost reconstruită, după cum își amintesc localnicii.
Una dintre atracțiile majore din zonă este Mocănița. Trenul cu ecartament îngust circulă din nou între Câmpeni și Abrud, spre deliciul turiștilor,
În ultimii ani, creșterea interesului turiștilor a dus și la înflorirea pensiunilor ori cabanelor din zone precum Ocoliș, Lungești sau Baia de Arieș. Aproximativ 30 la sută dintre turiști vin din străinătate.