MOL România promovează conceptul Fresh Corner

Una dintre cele mai importante companii prezente pe piața românească mizează pe o creștere cantitativă și pe o dezvoltare calitativă.

Compania MOL România continuă planurile de dezvoltare pe piaţa locală, cu accent pe implementarea conceptului Fresh Corner în toată reţeaua de staţii de servicii. În 2019, MOL România a continuat extinderea: a deschis opt staţii noi, dintre care două în regim propriu, situate la Târgu-Mureş şi Comăneşti, şi şase operate în sistem franciză. Introdus în România în vara anului 2015, Fresh Corner este un concept care s-a bucurat de mare succes încă de la început. În prezent, numărul staţiilor MOL din România în care clienţii se pot bucura de cafeaua Fresh Corner este de 201, din totalul celor 227. Sortimentaţia extinsă Fresh Corner este prezentă în 125 staţii şi include o ofertă gastronomică formată din produse de patiserie, sandvişuri proaspete, după reţete proprii, hot-dog, burger, coaste, precum şi sucuri naturale şi smoothie-uri.

“Întotdeauna clientul este în centrul acţiunilor noastre şi, prin tot ceea ce facem, încercăm să venim în întâmpinarea nevoilor şi aşteptărilor acestuia. Astfel, datorită faptului că studiile au arătat că principalul produs preferat de clienţi este cafeaua Fresh Corner, am investit în această direcţie ajungând, în prezent, să avem acoperire aproape 90% în reţeaua din România. Cafeaua rămâne produsul vedetă al acestui concept, lucru dovedit de vânzările înregistrate anul trecut: 7 milioane de cafele vândute în România, ceea ce înseamnă aproximativ 13 cafele pe minut. Cifrele din acest an arată tendinţa de continuă creştere a categoriei: până la finalul lunii septembrie s-au înregistrat 5,6 milioane de cafele vândute la nivelul întregii reţele. Astfel, credem că acest segment are potenţial de creştere în viitor”, a declarat Levente Borviz, Head of Retail MOL România.

În staţiile Fresh Corner clienţii au la dispoziţie peste 20 de tipuri de cafea. Aroma deosebită a cafelelor Fresh Corner se datorează boabelor de cafea de foarte bună calitate, atent selecţionate şi prăjite după o reţetă originală, spun reprezentanţii companiei. În topul preferinţelor clienţilor MOL primul loc îl ocupă cafelele de tip espresso, urmate de caffe latte, cafea lungă şi cafea lungă cu lapte. 

Pentru a marca importanţa cafelei în oferta Fresh Corner şi pentru a sublinia calitatea şi savoarea inconfundabilă a acesteia, MOL a lansat recent campania de imagine “Surprinzător de aromată”, campanie integrată derulată pe canale TV, radio, online şi in-store.

Campania este susţinută de o promoţie –  „Surprinzător de multe premii” – prin care clienţii pot câştiga 7.000 de căni de călătorie MOL Fresh Corner şi 10 plinuri de cafea pentru un an (un plin de cafea reprezentând un card Gift încărcat cu 2.500 de lei pentru achiziţii de produse Fresh Corner în staţiile MOL).

MOL România este o subsidiară a MOL Group şi una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezenţă de peste 20 ani pe piaţa autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse şi servicii în domeniul comerţului de carburanţi, lubrifianţi, produse petrochimice şi bitum. În prezent, compania deţine un număr de 227 de staţii de servicii, patru puncte de încărcare a autovehiculelor electrice, situate în patru staţii MOL din Bucureşti, două depozite de carburanţi, la Giurgiu şi Tileagd, şi un terminal LPG la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la Bucuresti, un sediu administrativ la Arad şi un număr de aproximativ 250 de angajaţi proprii. MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, recompensat de două ori cu locul I pentru calitate în clasamentul programelor de loialitate din România în cadrul cercetării de piaţă QUDAL. Din anul 2017, MOL România este parte a proiectului NEXT-E care vizează instalarea a 40 de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităţilor în care operează, printr-o platformă extinsă de programe sociale precum Premiul Mentor, Program pentru Sănătatea Copiilor sau Permis pentru Viitor.

 Grupul MOL este o companie internaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări, 26.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie. În domeniul explorării şi producţiei de hidrocarburi, experienţa de peste 75 de ani a Grupului sprijină operaţiunile de producţie în 8 ţări şi activităţile de explorare în 13 ţări. Grupul MOL controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 10 ţări, din care 227 în România.

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

nine − 4 =