Gheorghe Șincai s-a născut pe 27 februarie 1754, la Râciu de Câmpie, pe atunci aflat în Comitatul Turda, acum în județul Mureș. Familia Șincai se trăgea din satul Șinca Veche din Țara Făgărașului.

A studiat la Colegiul Reformat din Târgu Mureș, apoi la Cluj, Bistrița, Blaj, Viena și la Colegiul Urban Pontifical „De Propaganda Fide” de la Roma.

Puțini sunt cei care mai știu că Gheorghe Șincai a fost călugăr bazilian.

Ca director al învățământului greco-catolic din Transilvania a adus o contribuție fundamentală în acțiunea de răspândire a culturii în mediul rural. A elaborat alături de Samuil Micu prima gramatică tipărită a limbii române. A elaborat manualele fundamentale: Abecedarul, Gramatica, Aritmetica și Catehismul.

A fost poliglot: știa, pe lângă limba română, latina, maghiara, germana, greaca veche, italiana și franceza. Informația și cultura i-au permis ocuparea funcției de bibliotecar al Colegiului de Propaganda Fide din Roma. În această calitate, avea permisiunea de a cerceta orice fel de documente. Pe oriunde s-a aflat, Gheorghe Șincai copia și transcria cu exactitate orice referire la istoria românilor.

A depus o muncă asiduă de iluminare a maselor. A contribuit la întemeierea a peste 300 de școli confesionale greco-catolice. În anul 1784 a fost numit director general al școlilor românești unite din întreaga Transilvanie, propus de episcopul Grigore Maior.

Gheorghe Șincai s-a stins din viață la 2 noiembrie 1816. Decesul său a fost înregistrat într-o parohie greco-catolică din Slovacia de azi.

Autoritățile din comuna natală a lui Gheorghe Șincai, s-au hotărât să îl aducă acasă, spune Cipiran Belean, consilier local în Râciu, județul Mureș.

”În data de 24 octombrie 2019, o delegație a Primăriei comunei Râciu și a Consiliului Local al comunei Râciu din județul Mureș, împreună cu preoți din comună și oameni de cultură ai județului Mureș, ne vom îndrepta către localitatea Svinica din Slovacia, acolo unde marele Gheorghe Șincai este înmormântat. Practic, vom vrea să aducem o bucată de pământ din locul în care acesta este înmormântat. Vrem ca să spun așa, să îl aducem înapoi acasă pe marele Gheorghe Șincai, întemeietorul Școlii Ardelene, iar după acest demers avem în plan să recontruim casa memorială Gheorghe Șincai”, a spus Ciprian Belean în exclusivitate pentru Pagina de istorie a RFI.

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply