Cluj Arena va găzdui Campionatul Balcanic de Atletism Juniori

Consiliul Județean Cluj îi invită pe iubitorii sportului să vină pe stadionul Cluj Arena, în intervalul 2-3 iulie 2019, pentru a urmări în competiție cei mai valoroși atleți români și străini ai momentului, reuniți în cadrul Campionatului Balcanic de Atletism pentru Juniori 1.

Ajunsă la cea de-a 49-a ediție, competiția va reuni la start peste 300 de sportivi cu vârsta cuprinsă între 18 și 19 ani, din țări precum România, Albania, Republica Moldova, Bosnia-Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Slovenia, Grecia, Nord Macedonia, Turcia, Israel, Cipru, Croația.

România va fi reprezentată în competiție de o delegație alcătuită din 47 de sportivi, printre care se vor număra și Alexandru Iconaru și Robert Breahnă, atleți ce au realizat recent noi recorduri la Campionatele Naționale de la Pitești, în probele de 100 metri garduri și 100 metri plat.

Campionatul Balcanic de Atletism pentru Juniori 1 este împărțit pe două zile. Primul start se va da marți, 2 iulie, de la ora 9.00, pe Cluj Arena, în proba de 5.000 metri masculin. Ceremonia de deschidere se va desfășura tot marți, de la ora 18.30, urmând ca ultimul start al zilei să fie dat la ora 22.25, în proba de 4×100 metri masculin. Miercuri, 3 iulie, prima probă va fi cea de 5.000 metri feminin, de la ora 9.00, iar totul se va încheia la ora 21.40, odată cu startul în ștafeta de 4×400 metri masculin.

INTRAREA ESTE GRATUITĂ.

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

19 + thirteen =