ClujInsider: WeAreNato sau Ministerul Apărării cu onoarea militară pătată de minciuni prin omisiune

Ministerul Apărării Naționale a lansat un concurs adresat instituțiilor de învățământ superior care au studii de istorie, relații internaționale, științe politice și studii de securitate. Studenții acestor instituții pot participa la o competiție intitulată WeAreNATO, care celebrează 15 ani de la aderarea României la NATO și 70 de ani de la crearea Alianței Nord-Atlantice. Studenții trebuie să redacteze lucrări științifice, eseuri, lucrări de licență sau lucrări de dizertație. Pentru a-i inspira, mai mulți militari români cu experiență în țări cuprinse de vâltoarea războiului le-au povestit studenților experiențele trăite, potrivit ClujInsider.ro

De asemenea, a fost organizată și o expoziție de fotografii, găzduită de foaierul Colegiului Academic. Expoziția a stârnit și critici, pentru că ea ignoră total rolul ultimului mareșal român, Regele Mihai I, în procesul de aderare a României la NATO. Rolul Majestății Sale și al altor membri ai Familiei Regale a României este ignorat într-o manieră lipsită de onoare.

Din păcate, nu este pentru prima dată când Ministerul Apărării își pătează onoarea militară prin perpetuarea minciunilor propagandei comuniste. De exemplu, în 25 octombrie, conducerea ministerului serbează Ziua Armatei fără să amintească niciodată faptul că această zi a fost aleasă de glorioasa Armată Regală Română pentru a dezrobi ultimul colț de pământ românesc, la Carei, tocmai pentru că eroii români au dorit să ofere un cadou de ziua sa de naștere comandantului suprem, Regele Mihai I. Acesta este motivul pentru care, la 25 octombrie 1944, Armata Regală Română a declanșat ofensiva de la Carei.

O altă minciună comunistă perpetuată de conducerea Ministerului Apărării este serbarea zilei victoriei împotriva nazismului în 9 mai. În realitate, Germania nazistă a capitulat în 8 mai. Conform regulii din dreptul internațional ”locum regis actum”, data capitulării este 8 mai. Doar rușii serbează această zi în 9 mai, pentru că la Moscova, situată pe alt fus orar decât Berlinul, trecuse deja de miezul nopții.

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

eleven + 18 =