PropTech România organizează în București primul hackathon de real-estate din Europa

PropTech România, prima platformă românească de inovație dedicată domeniului imobiliar, va organiza în București, între 12 și 13 aprilie, primul hackathon de real estate din Europa. Evenimentul va avea ca temă principală transformarea digitală în cadrul unor segmente importante ale industriei imobiliare, precum comercial, office, industrial și rezidențial și integrează în același timp și conceptul de smart-cities.

Scopul hackathonului este acela de a aduce împreună companiile care activează pe piața de real estate, alături de companii sau start-up-uri din tehnologie care își doresc să gasească soluții inovatoare pentru industria imobiliară și să genereze noi modele de business.

« Industria de real estate nu se mai poate dezvolta fără integrarea tehnologiei, iar această tendință poate fi remarcată în aproape orice domeniu, nu doar în cel imobiliar. La nivel internațional, digitalizarea în domeniul imobiliar, conceptualizată într-un sens mai larg și sub termenul de proptech, a devenit o industrie în sine, ce atrage investiții masive de la an la an. Crearea unei platforme locale care să genereze interacțiuni între jucătorii de tehnologie și cei de real estate, pe o piață imobiliară din ce în ce mai dinamică și în continuă dezvoltare, reprezintă nu doar o oportunitate, ci o necesitate. PropTech România își propune astfel să devină un integrator de soluții inovatoare, dar și un liant între piața de real estate și cea de tehnologie», a declarat Ciprian Pașca, unul dintre cei patru membri fondatori ai platformei PropTech România.

Silviana Petre Badea, CEO JLL România a adăugat: „JLL și-a asumat angajamentul de a fi liderul transformării digitale a serviciilor din sectorul imobiliar, în scopul creării unor beneficii durabile, atât pentru clienții noștri, cât și pentru publicul larg. Accelerând evoluția noastră spre acest obiectiv, JLL a lansat acum doi ani fondul de investiții JLL Spark, o inițiativă care ne permite să inovăm zona de proptech (tehnologie conectată la proprietatea imobiliară), în complementaritate cu serviciile noastre actuale și cu avantajele noastre competitive”.

În cadrul evenimentului vor avea loc o serie de dezbateri tematice, la care vor lua parte reprezentanți ai unor companii importante la nivel local și internațional din domeniile tech și real estate.

Totodată, pe parcursul celor două zile de hackathon, mai multe echipe formate din dezvoltatori locali de soluții proptech vor intra în competiție și vor propune proiecte inovatoare pe mai multe teme specifice pieței de real estate.

Competiția va cuprinde șase categorii mari, respectiv intermedieri imobiliare, clădiri inteligente de birouri, facility management, rezidențial, comercial-retail și comunitate.

Jucătorii din domeniul imobiliar urmăresc cu interes și soluții de dezvoltare și implementare a unor platforme și aplicații digitale de management a imobilelor pentru proprietari și chiriași, de verificare și rezervare a spațiilor temporare din centrele comerciale, soluții integrate pentru digitalizarea clădirilor de birouri inteligente, de recrutare și retenție a angajaților operaționali din facility management și soluții de inteligență pentru administrarea parcărilor din proiectele mixte de rezidențial și birouri.

Cele mai bune proiecte vor fi premiate cu sume cuprinse între 5.000, 2.500 și respectiv 1.000 euro. Primele trei start-up-uri vor avea șansa de a participa cu stand propriu de prezentare în cadrul conferinței Future Proptech ce va avea loc în Londra, în perioada 13 și 15 mai.

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

18 + one =