Școală profesională în comuna Râciu, județul Mureș – USAMV Cluj este partener în proiect

Universitățile și autoritățile locale din Transilvania caută soluții pentru criza de forță de muncă cu care se confruntă mediul economic. Una dintre soluții este pregătirea profesională a tinerilor din satele transilvănene, care pot deveni lucrători bine calificați. Aceasta este ideea care a stat la temelia parteneriatului dintre Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj și Consiliul Local al comunei Râciu din județul Mureș, parteneriat care se va concretiza prin deschiderea unei noi școli profesionale destinate lucrătorilor din agricultură.

Criza de forță de muncă este tot mai evidentă în Transilvania și nu se manifestă doar în marile orașe, ci și în mediul rural. ”Una dintre soluțiile la această problemă este calificarea tinerilor de la sat. De aceea, autoritățile locale din comuna Râciu au decis să deschidă o școală profesională destinată celor care vor să devină muncitori calificați în domeniul agricol”, după cum spune consilierul local Ciprian Belean.

”Noua școală profesională este rodul unui parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară”, spune prorectorul acestei universități, Adrian Oros.

Școala profesională din Râciu ar urma să fie deschisă chiar din această toamnă.

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

thirteen − twelve =