Protest spontan al angajaților Imprimeriei Ardealul din Cluj

Zeci de angajați ai celei mai mari tipografii de stat din Transilvania, Imprimeria Ardealul din Cluj-Napoca, au participat la un protest spontan. Oamenii au întrerupt munca pentru a cere demiterea administratorului special al Companiei Naționale a Imprimeriilor Coresi, din care face parte imprimeria clujeană. Motivul este acela că administratorul special, Pavel Avrămoiu,  dorește să închidă imprimeria, deși aceasta este obține profit. Scandalul a ajuns și la ministrul Culturii, Daniel Breaz, care a decis demiterea administratorului special. Compania de stat se află în insolvență, însă are perspective certe de redresare.

Administratorul special al Companiei Naționale a Imprimeriilor Coresi, Pavel Avrămoiu, a fost înștiințat oficial că va fi schimbat din funcție în 27 martie. Totuși, pe ultima sută de metri, el încearcă să închidă singura sucursală profitabilă a companiei de stat, Imprimeria Ardealul din Cluj. Acest lucru denotă rea-credință din partea administratorului special, spune directorul imprimeriei clujene, Mircia Giurgiu.

”Astazi a venit o comisie trimisa de conducerea CNI Coresi SA pentru a inchide sucursala Imprimeria Ardealul Cluj. Le-am explicat ca noi avem profit si ca avem in lucru comenzi de peste un milion de lei si ca in 13 mai 2016 pierderea lunara medie era de 90.0000 de lei, iar pe 2018 pe ultimele 8 luni am avut un profit de peste 200.000 de lei, iar pe luna ianuarie 2019 profitul a fost de aproape 37.000 lei, cu toate piedicile puse de conducerea CNI Coresi. Daca in 13 mai 2016 aveam datorii de peste 305.000 lei la hartie, peste 200.000 lei la energie electrica si gaze si peste 60.000 lei la materii prime si materiale tipografice altele decat hartia. Toate aceste datorii au fost platite in cursul anului trecut. I-am informat ca domnul ministru al Culturii si Identitatii Nationale a emis un document prin care solicita administratorului judiciar convocarea AGA pentru a fi schimbat administratorul special. Aceasta sedinta va avea loc in data de 27.03.2019. In aceasta situatie actionarul unic, Statul Roman prin Ministereul Culturii si Identitatii Nationale doreste sa salveze tot ce se poate din CNI Coresi de la praduiala actualei conduceri a CNI Coresi”, a spus Mircia Giurgiu. El a mai menționat că doi dintre parlamentarii PSD de Cluj, Horia Nasra și Cornel Itu, s-au implicat în demersurile pentru salvarea companiei. ”Vreau să le mulțumesc și lor, și domnului deputat Corneliu Olar, care au fost alături de noi”, a spus Mircia Giurgiu.

Angajații se opun închiderii imprimeriei. ”Nu vrem ca tipografia să fie închisă pentru ca unii să facă blocuri sau hoteluri pe acest teren”, a spus Eleonora Baciu, șefa secției de legătorie. ”Oamenii nu și-au primit salariile de două zile. Noi suntem sută la sută alături de protestatari”, a spus Ioan Bogdan, vicepreședintele Sindicatului Liber al Tipografilor din România.

Reprezentanții Ministerului Culturii au afirmat că doresc salvarea companiei de stat, însă au atras atenția că ea trebuie să revină pe profit. Compania Coresi are sucursale în București, Cluj-Napoca și Oradea.

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

four − 2 =