Lista de dorințe a liderilor PNL din Transilvania de Nord: spitalul regional, autostrăzi și căi ferate electrificate

Liderii PNL din cele șase județe din Transilvania de Nord au adoptat o rezoluție, prin intermediul căreia cer Guvernului să finanțeze o serie de proiecte de infrastructură, care sunt considerate vitale pentru această regiune. Liderii PNL consideră că cei 2,7 milioane de locuitori ai regiunii au dreptul să obțină finanțarea acestor proiecte, în schimbul taxelor și impozitelor pe care le plătesc. Președintele PNL Sălaj, deputatul Lucian Bode, a anunțat lista proiectelor susținute de membrii partidului său.

Lista de dorințe include construirea Spitalului Regional de Urgență, finalizarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, dezvoltarea unei conexiuni de tren de mare viteză în regiunea de Nord-Vest sau susținerea proiectului centurii metropolitane a Clujului.

Un alt proiect este finalizarea tuturor tronsoanelor de centură și a drumurilor TransRegio din regiunea de Nord-Vest, realizarea Autostrăzii Nordului Suceava – Bistrița – Cluj – Maramureș – Satu Mare, realizarea autostrăii ViaCarpathia, pe secțiunea care traversează județele Satu Mare și Bihor, electrificarea și modernizarea căii ferate Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, precum și modernizarea căilor ferate Satu Mare – Baia Mare – Cluj și Bistrița – Cluj. Alte cerințe sunt extinderea și modernizarea aeroporturilor din regiunea de Nord-Vest, precum și construirea de domenii schiabile în regiune.

Realizarea acestor proiecte va fi susținută de parlamentarii PNL prin intermediul unor amendamente la legea bugetului de stat. De asemenea, ele vor fi incluse în proiectul programului de guvernare care va fi propus de PNL la alegerile parlamentare de anul viitor și vor fi promovate și în cadrul campaniei electorale pentru Parlamentul European.

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × two =