UDMR a acordat Premiile pentru Cultura contemporană maghiară din Transilvania, pentru cel de-al șaptelea an consecutiv. În premieră, a fost acordat un premiu pentru traducere literară din limba maghiară în limba română. Este vorba despre Marius Tabacu, directorul general al Filarmonicii Transilvania din Cluj.

”În primul rând, trebuia să decidem dacă să premiem traducerile literare din limba maghiară în limba română sau în alte limbi, sau invers. Pentru prima dată, însă, am decis să mulțumim unui intelectual care a tradus literatura maghiară transilvană în limba română, construind, astfel, o punte de legătură pe care ar fi bine ca tot mai mulți oameni să o parcurgă. Alegerea noastră a fost Marius Tabacu, deoarece a tradus trilogia Transilvania a lui Bánffy Miklós în limba română. Deși apariția cărții în limba română suferă amânare după amânare – iar despre motivele acestei amânări constante nu vreau să vorbesc acum și aici – sper ca prin această decizie a noastră și prin mesajul pe care îl transmitem astfel să putem contribui la finalitatea proiectului și să reușim, cât mai curând, posibil să citim, în limba română, trilogia lui Bánffy, iată, deja tradusă în limba română”, a subliniat președintele UDMR, Hunor Kelemen.

În cadrul evenimentului, traducătorul Marius Tabacu a fost prezentat, în limba maghiară, de András László Kosa, directorul Institutului Cultural Maghiar din București, iar în limba română de istoricul român Lucian Năstasă-Kovács, directorul Muzeului de Artă din Cluj.

Alături de premiul lui Marius Tabacu, au mai fost acordate încă trei distincții similare, la trei categorii – literatură, artă și interpretare – unor oameni de cultură care, prin activitățile desfășurate anul trecut, au  contribuit la îmbogățirea culturii maghiare din Transilvania. Personalitățile culturale care au mai fost premiate sunt: scriitorul Balázs Zagoni, pentru romanul “Sfera”, artistul plastic Róbert Pál Koteles, pentru creațiile sale, și actorul András Hathazi, pentru interpretarea a peste o sută de roluri pe scenele de teatru și în filme.

Comments

comments

By UP News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *