Tot mai mulți români sunt pasionați de ture de aventură și de canyoning

Cei care vor să aibă o alternativă la vacanțele clasice, în care doar se odihnesc și mănâncă, au acum la dispoziție turele de aventură. Este vorba de vacanțe în care cei aflați în vacanță străbat cu caiacul râuri înspumate, fac escaladă, parcurg via ferrata sau canyoning.

Turele de aventură sunt organizate de pasionați ai muntelui din Cluj. Ei sunt adepții vacanțelor active și ai turismului de aventură. Turiștii sunt organizați în grupuri mici și sunt instruiți cum să înfrunte provocările, spune unul dintre cei care organizează ture de aventură, Călin Vodă.

Tot mai mulți români sunt pasionați de canyoning, un sport care presupune o pregătire fizică bună și multă concentrare, mai spune Călin Vodă, prezent în platoul ViaCluj.tv.

Turele de aventură sunt organizate nu doar în România, ci și în alte țări, inclusiv în Grecia, Italia, Austria, Franța, dar și pe alte continente, respectiv Martinica în zona Caraibelor, Burkina Faso și Madagascar din Africa. În cazul turelor de aventură de pe alte continente, participanții sunt îndemnați să facă mici donații școlilor și cabinetelor medicale din țările respective, dar și să iasă de pe traseele obișnuite și să descopere zone mai puțin cunoscute, cu ajutorul ghizilor locali.

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

fourteen + twenty =