VIDEO Voluntarii care construiesc vise și case

Câteva sute de voluntari au construit opt case în numai cinci zile, în Cumpăna.

Am fost acolo, împreună cu colegii de la Dobrogea TV, și am vorbit cu cei implicați. Cu Roberto Pătrășcoiu, directorul Habitat for Humanity România, organizația care a făcut totul posibil, dar și cu una dintre beneficiare, o mamă singură, cu doi copii, pentru care locuința înseamnă viitor și speranță. Am vorbit și cu o parte dintre voluntari. Cu un pensionar venit special din Statele Unite ale Americii pentru acest lucru, cu actrița Cristina Cioran, dar și cu voluntari din alte județe.

La filmare cu echipa Dobrogea TV

Vă invită să urmăriți mai jos emisiunea.

La final, nu putem să nu remarcăm o fotografie, pe care o puteți vedea mai jos. Primărița din Cumpăna, Mariana Gâju, a venit pe șantier, când casele erau gata. Vă rog să observați ce poartă: pantofi cu toc, deși vorbim despre un șantier. Evident, a ajuns acolo nu mai pentru fotografie. Să menționăm totuși faptul că primăria din Cumpăna a pus la dispoziție gratuit terenul pentru aceste case și se va ocupa și de utilități, inclusiv de drum, ceea ce trebuie apreciat.

Sursa: CT100.ro

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

five × 2 =