Pagina de istorie: Bătălia care a schimbat soarta lumii. Cum au devenit romanii creștini

În data de 18 septembrie 324 avea loc una dintre acele bătălii care au marcat soarta umanității. La Chrysopolis, în Asia Mică, împăratul roman Constantin I îl învingea în luptă pe cumnatul său, împăratul Licinus. Oastea învingătorului a luptat sub drapelul creștin, iar cea a învinsului sub simbolurile zeităților păgâne. Victoria lui Constantin a fost echivalată cu cea a creștinismului asupra vechilor religii din Imperiul Roman, deși acestea au continuat să supraviețuiască încă multă vreme.

În anul 324, Imperiul Roman se afla de multă vreme în criză. Imperiul fusese guvernat prin intermediul sistemului numit Tetrarhie, care însemna doi împărați în Răsărit și doi în Apus. Cel care avea să pună capăt acestui sistem avea să fie Constantin I. Acesta era fiul unui general roman, care a ajuns împărat cu ajutorul soldaților săi.

La moartea tatălui său, Constantin se afla în provincia Britannia, unde vechii camarazi ai tatălui său l-au proclamat împărat. Constantin I și-a impus statutul prin forța armelor, după ce și-a înfrânt rivalul, pe Maxențiu. Treptat, Constantin I a devenit cel mai puternic om din partea de apus a Imperiului Roman.

Sub influența mamei sale, Sfânta Elena, Constantin I a impus autorităților romane o atitudine tolerantă față de creștini, iar în anul 313, împreună cu cumnatul său, împăratul Licinus, a semnat Edictul de la Milano, prin care cei doi conducători romani au recunoscut creștinismul drept religie oficială și au interzis persecuțiile împotriva creștinilor.

Însă, treptat, relațiile dintre Constantin și Licinus s-au degradat, iar Licinus a început din nou să îi persecute pe creștinii din Răsărit. Disputa dintre cei doi împărați s-a transformat într-un război civil sângeros.

Citiți mai multe pe ClujToday.ro și RFI.ro.

Comments

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 × five =